Scrierea cu cuvinte a fost inventată de sumerieni în urmă cu aproximativ cinci mii de ani (3100 î.Hr.). La început, scrierea a fost limitată la inscripții, de exemplu pe piatră, sigilii, broșe. Sumerienii au dezvoltat apoi tăblițele de lut, care pot fi considerate primele cărți. Acestea au fost urmate la scurt timp de papirusurile egiptenilor, realizate dintr-o plantă originară în Valea Nilului. Din jurul anului 500 î.Hr. sulul de papirus a devenit dominant, deși tăblițele de lut au supraviețuit pentru încă 500 ani.
Forma tradițională modernă a cărții este numită Codex. Ea are mai multe pagini separate, legate între coperte de protecție. Acest format a apărut în urmă cu aproximativ 1900 ani (aproximativ secolul al II-lea). În 200 de ani de la introducerea sa, Codex-ul a devenit dominant. Cartea Codex a supraviețuit atât de mult deoarece are multe avantaje.
Pergamentul a fost făcut din piele de animal și a devenit treptat preferatul pentru codex. Până în secolul al VII-lea d.Hr., pergamentul a înlocuit papirusul în Europa și Orientul Mijlociu și a rămas mediul preferat în Europa aproximativ 800 de ani. Dispariția utilizării a papirusului a fost grăbită din cauza dispariției plantei papirus, provocată de o greșeală de recoltare. Utilizarea pergamentului nu părea imposibilă deoarece cărțile erau obiecte rare, copiate de mână, numai în cantități foarte limitate. Un alt material pentru scris mai scump a fost pergamentul, o varietate mai mare de pergamente făcute din piele de vițel de calitate.
Între timp, hârtia a fost inventată în China, mai devreme de 105 î.Hr., și a fost preparată din coajă și cânepă. Această lucrare s-a dezvoltat la un standard ridicat și hârtia s-a răspândit în Japonia (610 d.Hr.), și apoi în lumea arabă de-a lungul Drumului Mătăsii, prin Samarkand în Asia Centrală. Civilizații precolumbiene din America au produs, de asemenea, o lucrare mai primitivă din coajă.
Arabii au introdus hârtia în Europa, prin Spania. Cu toate acestea, nu a fost făcută în Europa, până în jurul anului 1276 d.Hr. (în Italia), și în Anglia până în 1495. Un motiv al acestui avans lent a fost că hârtia în stil european a fost realizată din in și cânepă, a fost inferioară pergamentului, în special pentru ilustrații. Deci, până când a fost îmbunătățită, hârtia nu a fost foarte potrivită pentru stilul de manuscris ilustrat comun în Occident.
Imprimarea a fost o invenție din China. Prima carte cunoscută care nu a fost scrisă de mână a fost tipărită în China, în secolul al IX-lea, din blocuri de lemn gravate. Deoarece scrierea chineză a fost sub forma unui număr foarte mare de pictograme, literele mobile erau un avantaj mic. Cu toate acestea, acest tip de imprimat a apărut în Coreea înainte de a se dezvolta în Europa.
Următoarea mare schimbare a fost lentă, ea fiind tipografia din metal dezvoltată de Charles Stanhope în 1803. Acest lucru s-a bazat pe puterea omului de a opera cu o presă puternică inventată de germanul Friedrich Koenig în 1810.
Americanul Richard Hoe a inventat presa rotativă în 1846. Imprimarea a evoluat mai departe, atunci când compoziția mecanică a fost perfecționată în 1886 cu Linotip.
Litografia a fost folosită mult timp pentru a imprima imagini pe cărți. Din această metodă a evoluat ideea pentru tiparul compensat, iar primul tipar compensat a apărut în 1904. Acesta a fost doar începutul revoluției pentru imprimarea modernă. Din 1968 calculatoarele s-au implicat în imprimarea cărților (Linotron). Treptat, imprimarea a devenit la nivel mondial un proces digital și computerizat, astfel a dispărut imprimarea mecanică.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu