Carnea
Carnea in carcasa rezista una-doua zile dupa data de expirare de
pe ambalaj, dar evitati sa consumati semipreparate din carne daca au
depasit data de valabilitate, chiar daca “arata bine”. Conservantii pot
masca cu succes “miezul” stricat. Odata scoasa din aceasta carcasa,
carnea nu rezista mai mult de doua zile si, chiar si asa, trebuie gatita
bine la foc “tare”.
“Carnea proaspata nu trebuie sa aiba un miros intepator, sangele
trebuie sa fie rosu deschis, iar la pipait trebuie sa fie umeda, nu
lipicioasa. Atunci cand capata o culoare maronie este stricata”, explica
medicul Eduard Adamescu, nutritionist la Cabinetul de Diabet, Nutritie
si Boli Metabolice “Calea Mosilor” din Bucuresti, potrivit
doctorulzilei.ro.
La carne tocata aceste semne sunt mai putin vizibile, fiind un
amestec de slanina, zgarciuri si, intr-o proportie mai mica, de carne
macra. De aceea, nu trebuie pastrata in frigider mai mult de o zi.
Aceleasi reguli se aplica si la mici. Insa, “micii care se umfla atunci
cand sunt pusi pe gratar si au un miros puternic de amoniac nu sunt
stricati. Amoniacul este un ingredient indispensabil, menit sa tina
bacteriile la distanta”, explica medicul.
Pestele
Atunci cand cumparati peste proaspat verificati sa aiba ochii
limpezi, ridicati branhiile si verificati sa fie roz, nu maronii. “Daca
pestele este proaspat, solzii se vor curata destul de greu. Atunci cand
iei pestele in mana nu trebuie sa ramana solzi”, subliniaza medicul.
Pestele proaspat are un termen de valabilitate mai scurt. Trebuie
consumat in ziua in care l-ati cumparat si poate fi tinut in frigider nu
mai mult de o zi daca este bine sarat. Pestele file in carcasa are un
termen de valabilitate mai mare.
Iaurtul si laptele
Iaurtul era folosit in trecut pentru conservarea carnii, pentru a
impiedica inmultirea bacteriilor. Daca iaurtul nu este desfacut, rezista
si doua-trei zile peste data de expirare inscrisa pe ambalaj, insa,
odata ce l-ati deschis, trebuie consumat in aceeasi zi.
Laptele rezista cateva zile dupa data de valabilitate daca este
tinut in frigider la mai putin de 5 grade Celsius. Atat timp cat nu si-a
schimbat culoarea si nu are un miros intepator este sigur pentru
consum. Daca se descompune si devine branzos, inseamna ca este stricat.
Trebuie consumat in aceeasi zi in care este deschis.
Pe de alta parte, in cazul branzei ambalate termenul de
valabilitate este mai mare decat in cazul celei proaspete. Pastrata la
frigider, rezista si o luna de la deschidere. Branza prospata, moale,
expira in cinci-sase zile, pana cand prinde crusta de mucegai.
Ouale
Ouale mai vechi de trei saptamani pot fi suspecte de salmonella si
alte bacterii periculoase pentru sanatatea celor care le consuma. Pentru
a le testa prospetimea, puteti face urmatorul experiment: scufundati
oul intr-un pahar cu apa.
Daca “se duce la fund”, inseamna ca este bun de consum, daca
pluteste, este stricat, pentru ca apa si continutul incep sa se evapore.
In plus, un ou stricat are un miros puternic de sulf.
In schimb, alimentele uscate precum orezul, sarea, faina si pastele
rezista zeci de ani, atat timp cat sunt tinute intr-un recipient curat,
inchis ermetic si la loc racoros. Pastrate in spatii umede, si aceste
alimente incep sa se deterioreze in doi-trei ani. Pastele devin
“laptoase” si isi schimba culoarea, insa nu pun in pericol sanatatea
nici atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu